Prin OUG 2/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 61/20.01.2022, se introduc o serie de măsuri pentru protejarea consumatorilor casnici și instituțiilor publice, în contextul crizei din domeniul energetic care a dus la creșterea prețurilor
Astfel, debranșările de la rețea ca urmare a neachitării facturilor la energie electrică și gaze naturale sunt interzise până la sfârșitul lunii iunie, iar furnizorii care nu au aplicat schema de plafonare și compensare sunt obligați ca, în termen de 15 zile, să refacă facturile emise deja. Acestea vor fi recalculate și retrimise fără niciun fel de penalități.
Odată cu introducerea ordonanței se supendă și obligația de plată a facturilor în curs de recalculare, până la emiterea noilor facturi.
Executivul anunța introducerea unei noi scheme de plafonare a tarifelor la gaze și electricitate, atât pentru persoane fizice, cât și pentru întreprinderile mici și mijlocii și creșterea limitei de consum, măsuri aplicabile în perioada 1 februarie- 31 martie.
Conform ordonanței, de schema compensării lunare pentru plata facturilor la energie electrică și gaze naturale, vor beneficia și instituțiile publice de cultură și așezăminte culturale aflate în subordinea autorităților publice centrale și locale, precum și instituțiile și unităţile de învăţământ publice şi private.
Pe site-ul Ministerului Economiei a fost publicat un proiect care pune în discuție plafonarea prețurilor la gaze naturale si electricitate. Citește AICI.